logo www.orastieinfo.ro

PAGINA
MUNICIPIULUI
ORĂȘTIE

Ioan Mihu

(17 octombrie 1854 - 2 iulie 1927)
avocat, doctor în drept

Ioan Mihu Între figurile Transilvaniei româneşti de dinainte de războiul întregirii naţionale, Ioan Mihu a fost un fruntaş între fruntaşi. Mecenat al ziariştilor români din Ungaria de pe vremuri, ctitor al unei importante fundaţiuni culturale, economist, om politic superior, un om integru şi Român desăvârşit, iată în câteva trăsături portretul lui Mihu, cum ne apar din cele aproape cinci sute de pagini de însemnări şi scrisori găsite după moartea lui.

A fost unul din cei mai activi militanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania dintre anii 1885 - 1920. El a iniţiat şi a consolidat curentul activist al mişcării româneşti din Ardealul austro-ungar, prin fundamentarea doctrinei înnoitoare atunci, a realizării emancipării românilor prin consolidarea clasei mijlocii, prin activism economic, cultural, social şi apoi pe aceste baze solide să se desfăşoare o luptă parlamentară cu sorţi de izbândă.

Născut din ţărani fruntaşi în comuna Vinerea de lângă istoricul "Câmp al Pânei" - judeţul Hunedoara — la 17 Octombrie 1854. Studiile primare şi secundare le desăvârşeşte la Şcoala de obşte din comună şi la Orăştie, apoi la liceul din Sibiu şi în sfârşit dreptul - î?i ia doctoratul în anul 1883 - la Universităţile din Graz şi Budapesta. Fiul de ţăran vorbind pe lângă limba sa maternă cu uşurinţă şi limbile maghiară, germană şi franceză - după un stagiu de adjunct la Tribunalul din Deva - deveni prin anii 1883 un manierat şi distins avocat român în Orăştie, cel mai apropiat oraş de moşia părintească, într-un ţinut curat românesc. Acestui orăşel îi va da, peste doi ani numai, la 1885, o bancă românească: "Ardeleana", înfiinţând alăturea de ea o serie de instituţiuni şi reuniuni cu destinaţia de a servi diferite resorturi ale vieţii culturale, economice şi sociale ale Românilor din ţinutul său natal. În timpul directoratului său la "Ardeleana" (1885 — 1901) Mihu ajunge să conducă toată mişcarea românească din regiunea Orăştiei: Preşedinte al comitetului parohial şi al "Societăţii de lectură a intelectualilor români" din Orăştie, director al Asociaţiunii culturale "Astra" din loc, membru al Sinodului arhidiecezan al Românilor ortodocşi din Transilvania şi Banat şi asesor al Consistorului bisericesc din Sibiu (secţiunea şcolară), preşedinte al "Reuniunii Economice", al cărei scop a fost să servească progresul agricol, industrial şi comercial al Românilor din judeţul Hunedoara, preşedinte al Partidului Naţional din Orăştie şi membru "virilist" al congregaţiei judeţene — funcţiuni pe care le-a purtat cu multă demnitate, îndrumând cu cuvântul şi ajutând cu fapta. "Nu era şcoală în tot ţinutul Orăştiei şi aproape nu era instituţiune mai mare culturală, socială sau filantropică, pe tot cuprinsul locuit de Români, la care directorul "Ardelenei" să nu se fi cugetat la distribuirea sumelor de ajutor".

Dintre multiplele domenii în care se poate urmări acţiunea lui Mihu, până în 1901, cel mai sărac e cel politic. Totuşi dintre manifestaţiunile naţionale ce s-au ţinut sub conducerea sa, trebuesc amintite, mai ales, două: adunarea de protest a tuturor alegătorilor români din judeţul Hunedoarei, ţinută în 20 Februarie 1891 împotriva legii ungureşti pentru înfiinţarea "azilelor de copii" — prin care se urmărea maghiarizarea Românilor încă din copilărie — şi, apoi, încheierea unui acord între Românii, Saşii şi Ungurii din oraşul Orăştie — respectat multă vreme — cu scopul de a crea un "modus vivendi" între aceste trei naţionalităţi.

De prin 1898 şi până la 1901 Ioan Mihu demisionează rând pe rând din fruntea unor instituţiuni pomenite mai sus, retrăgându-se la moşia părintească de la Vinerea, unde se va dedica exclusiv agriculturii.

Retragerea lui Mihu în Tusculanum-ul dela moşia sa nu a însemnat o izolare completă de vieaţa publică, ci a rămas să constitue o mare rezervă morală pentru neamul său, care-l va căuta şi-l va găsi aci nepătat de micile ambiţii ale vieţii cotidiane sau de marile ambiţii ale vieţii politice. De aci va fi chemat în vara anului 1908 în fotoliul de preşedinte al Societăţii pentru fondul de teatru român. Ca preşedinte al acestei societăţi Ioan Mihu a rostit mai multe discursuri importante, din care se desprinde ferma sa convingere în vitalitatea şi viitorul strălucit al neamului său asuprit din Transilvania şi al Românilor de pretutindeni. "Poporul românesc din Ardeal a suferit veacuri întregi mizeria şi întunerecul unei robii, care a apăsat greu asupra vieţii sale sufleteşti şi i-a pricinuit multe şi mari daune, atât sub raport moral, cât şi spiritual. Din fericire toată povara zilelor grele, toate durerile şi suferinţele, tot chinul şi amarul trecutului nu au fost în stare a slăbi cele patru calităţi de căpetenie ale neamului: nebiruita sa vitalitate; dragostea sa fierbinte de neam, de lege şi tot ce e românesc; isteţimea minţii sale, împreunată cu o nepotolită sete de carte şi lumină; în fine, puterea sa uimitoare de a preface în spirit românesc aproape tot ceea ce a fost nevoit a împrumuta, constrâns de fatalitate, din cultura şi civilizaţia altor neamuri mai favorizate de soarte. Ele constitue o mare comoară, pe care se întemeiază nădejdea zilelor mai bune, care au cu siguranţa să vină, când vremea se va fi plinit". Iar următoarele cuvinte rostite de Mihu, la 28 August 1910, constitue chiar un mare act de curaj pentru epoca antebelică din Transilvania robită: "Întăriţi prin cultură şi bunăstare, sub paza şi în marginea legilor patriei noastre comune, în bună convieţuire cu concetăţenii noştri de alt neam, dar totodată în strânsă şi neîncetată legătură sufletească cu fraţii noştri de un sânge de sub alte stăpâniri, voim, ba suntem ferm decişi, ca în orice împrejurări şi împotriva tuturor piedecilor fireşti sau artificiale, ce le vom afla în calea noastră să ne trăim şi mai departe viaţa noastră românească, pe plaiurile şi văile acestea, îngrăşate cu mult sânge românesc şi rămase nouă moştenire scumpă dela moşii şi strămoşii noştri. Pentru realizarea acestui ideal avem credinţa tare, pe care ne-o dă simţul puterii noastre de viaţă şi de rezistenţă naţională". Mai mult nu se putea spune în Ungaria de pe vremuri, fără a ajunge în temniţele ungureşti din Vácz sau Szeghedin, dar ceea ce a spus Dr. Ioan Mihu a fost înţeles pe deplin de toată românimea din Transilvania. Cu acest crez al său, cu devotamentul neclintit pentru idealul naţional şi cu îndrăzneala sa de a vesti tuturor ţinta spre care năzuiam atunci, Mihu e unul dintre precursorii, cari au pregătit unirea tuturor Românilor.

Pe lângă fondul de 10.000 coroane dăruit în 1909 Societăţii de teatru românesc, marele mecenate al Românilor din Transilvania a surprins lumea în vara anului următor, 1910, cu un nou dar de 25.000 coroane destinat pentru întemeierea unui fond al ziariştilor români din Ungaria, fond augmentat în decursul războiului mondial — 1917 — cu noui sume de bani.

Tot dela coarnele plugului de la Vinerea a mai fost chemat Mihu — ca odinioară Cincinnatus — să îndeplinească o mare misiune în vieaţa politică a neamului său din Transilvania: împăcarea dintre Români şi Unguri, la 1910. Tratativele de împăcare iniţiate de contele Ştefan Tisza n-au dus la niciun rezultat pozitiv — după cum o prevăzuse însuşi Ioan Mihu şi mulţi Români ardeleni de atunci — dar ceea ce constitue un punct important din vieaţa politică a lui Mihu e faptul că el a fost însărcinat să pregătească această împăcare şi că el a izbutit să formuleze cel dintâi, în numele tuturor Românilor din Transilvania şi Banat, minimul revendicărilor naţionale, determinând pe contele Tisza a recunoaşte îndreptăţirea lor. Vom vedea mai jos cine poartă vina ruperii acestor tratative, în urma cărora prăpastia dintre Români şi Unguri s-a adâncit şi mai mult.

În preajma şi în decursul războiului mondial Dr. Ioan Mihu va sta din nou retras la moşia sa, şi glasul său se va auzi foarte rar în frământările anilor respectivi. În 1913, când Ştefan Tisza inaugura o nouă serie de tratative de împăcare cu Românii, Mihu, invitat a lua parte, — refuză. Iar în 1916, după moartea bătrânului Ioan Meţianu, arhiepiscop şi mitropolit al Românilor din Transilvania, lumea s-a gândit în mod serios la Mihu ca la urmaşul cel mai potrivit în acele împrejurări grele. Dar el şi-a arătat indiferenţa faţă de combinaţiile ce se făceau. N-a refuzat însă să-şi pună în cumpănă tot prestigiul său pentru salvarea - în 1917 - a celei mai vechi şi mai mari instituţii economice a Românilor din Ardeal, a Băncii "Albina", ameninţată de şovinismul exagerat al Ungurilor din cursul războiului.

N-a participat la Adunarea Naţională convocată pentru ziua de 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, unde s-a hotărît unirea tuturor Românilor din Transilvania şi Ungaria cu fraţii lor din Regatul României, însă în memoriul redactat cu acea ocazie spune: "Orice suflare românească înţelegătoare trebue să fie cu trup şi suflet pentru unirea tuturor Românilor într'un Stat unitar".

Înfrăţirea unităţii noastre naţionale a aşternut un zăbraznic de nepătruns peste solitarul dela Vinerea. El pare acum uitat de tot în tusculanul său. Nici unul dintre amicii de altă dată nu-şi mai aduc aminte de el. Ardealul românesc se organizează fără Mihu, care, totuşi, ar fi putut fi de folos real la rezolvirea atâtor probleme dificile. Dar dacă prietenii lui din Transilvania l-au uitat, nu l-au uitat doi factori hotărîtori ai promovării unirii tuturor Românilor: Ioan Brătianu şi Regele Ferdinand I. Cel dintâi i-a cerut colaborarea la guvern, iar Regele întregitor de ţară l-a decorat în 1922 cu Coroana României în cel mai mare grad, gradul de Mare Cruce.

După aceste distincţiuni înalte Dr. Ioan Mihu n-a mai trăit mult, stingându-se cu puţine zile înainte de regele unificator, la 2 Iulie 1927, în casa sa din Orăştie. Este înmormântat la 4 iulie în cimitirul ortodox din comuna sa natală, alături de părinţi şi fratele său mai mic, Simion. Prin testament şi-a lăsat averea întreagă în grija Mitropoliei ortodoxe pentru o fundaţiune cu scopuri culturale şi economice.

În anul 1999 a fost declarat "Cetăţean de Onoare" post-mortem al municipiului Orăştie.




  • Comentarii
  • Comentarii pe Facebook
  • Statistici

Puteți folosi tag-urile HTML bold, italic, underline.
Comentariile care conțin: insulte, atacuri la persoană, chestii rasiste sau alte mizerii, vor fi șterse. De asemenea îmi rezerv dreptul de a șterge comentariile care îmi displac.

Numele:

E-mail (nu va fi publicat):

Website (nu este obligatoriu):

Mesaj:

Încă nu este implementat.